galtzaigarri
(Vc ap. A; Dv (V, AN)).
(El) que destruye, (el) que arruina, causa de perdición.
"Arruinador, perdulario"
A.
v. 1 galgarri.
Doneaneko euria garien galzaigarria.
"Causa de perdición del trigo"
.
RS
254 (tbn. 280).
Ogi erraberria, etxagalzaigarria.
"Destruidor de la casa"
.
RG
A, 5 (tbn. en B 2).
Uxala beste kanta loi asko arima galzaigarriiak onan kendu al baleitez.
Oe (ed. 1825) 227.
Ogeta sei urtian / dogu adiskidia / geure galtzaigarritzat / bere mesedia.
Azc CancB
II 2, 74s (en PB 203 emoten deuskuna / galtzeko bidea; en Ur PoBasc 445 geure galmenerako
).