1.
minkaiztu (
Lar,
Añ,
H),
minkaistu (
Lar),
minkaxtu (
Dv)
Amargar(se). "Avinagrar", "picarse", "desabrir", "picarse los licores" Lar. "Picante de la pimienta, (c.) minkaiztu, mindu, erre" Añ (no parece ser un uso sust., a pesar del aparente equivalente castellano). "Eguraldi beroak esnea laster minkaizten du, un temps chaud fait aigrir vite le lait. [...] Eguraldi haukiekin atzoko salda egungotzat minkaiztua da" H.
minkaiztu (Lar, Hb, H; -kh- Dv→A),
minkaistu (Lar),
minkaxtu (Dv) .
(Fig.).
"Disgustar"
, "resentirse" Lar.
"(Au fig.), faire que quelqu'un se pique, s'irrite, s'offense. Gutik minkaizten du, peu de chose le pique, l'offense, le fâche"
H.
"Enfadar, irritar"
A.
Bidezko errazoi indar andiko au bere arpegira ematean miñkaiztu zan lazki jenerala.
Izt C 380.
Berautzu guri gehiago mintza, beldurrez gizonak, gogoa minkhaizturik, bihur dakizkitzun.
Dv Iud 18, 25 (Ol suminduta, BiblE beren onetik irtenda).
Sazerdoteen prinzipe edo buruak eskubide santu arrez minkaiztu eta salbatzallearen kontra aserratu.
Arr Bearg 174 (ap. DRA).
Aiñ denbora laburrean, zenbat sentimentu miñkaistuak! zenbat esperanza aize biurtuak!
Ant Ezale
1899, 1b.
Zure belarrietan barna txirrist eginik, biotza mikaztu dizu.
Goen Y
1934, 184.