espantagailu
1.
Temible; (lo) que asusta.
v. espantagarri.
Haren boz espantagaillua.
Gy 109.
Haur-espantagaillu gorphutz larri hori.
"
Qui fait peur aux enfants"
.
Ib. 125.
2.
"Glorificationis causa, sujet de glorification, d'étonnement"
Dv.
Cf. espantatu
(2).
Non dire zure espantagailuak?
"Gloriatio tua"
.
Dv Rom 3, 27.