bikonde
I .
(Adj.).
1.
(V-ger-m, G-goi; BeraLzM),
bikunda (G-goi)
Ref.:
A;
JMB At (bikunda)
.
Doble.
"
Sei bikondea, el seis doble"
BeraLzM.
"
Bikunda, doble; irukunda, triple"
JMB At.
v. bikoitz.
2.
bikunda
(G-goi). "Kunda, pieza sencilla, sin doble. Bikunda, pieza doblada. Irukunda, pieza triplicada" JMB At.
II .
(Sust.).
1.
(A DBols).
Dúo.
Oiulariak beren bikondearen amaitzat (azkentzat) arako O Jesus, argi neri! biguñ-biguñik oiukatzean.
A Ardi 114.
2.
"Diptongo"
BeraLzM.
BIKONDEAN
(V-arr ap. A Apend; A DBols). "Bikondian, irukondian, laukondian, a dúo, a tres y a cuatro voces (V-arr)" A Apend. "Bikondean jo, tocar a dúo. Locución que oí de un alboguero arratiano" A DBols.
Bi apaiz aurreratuak, bikondean (a dúo) itz auek oiukatu zituzten.
A Ardi 108.
Bikondean yoten dugu beti albokariak.
A EY III 280.